duminică, 4 decembrie 2016

Amsterdam, un oraș întotdeauna înșelător

Am  ajuns pentru prima dată în Amsterdam, în 2013, la începutul lunii August. Primul contact a fost sofisticatul aeroport Schiphol și zona de business din zona de sud a orașului, Amsterdam Zuid. Berea băută alături de corporatiști la una dintre terase odata cu venirea serii, m-au făcut să cred că Amsterdam este orașul unde aș vrea să lucrez, orașul care poate oferi acel mix mult dorit între viața personală și dezvoltarea profesională. Nu era cu siguranță ceva extraordinar, dar pur și simplu m-a uimit dezinvoltura câtorva corporatiști, impecabil îmbrăcați, care puteau trece de la atmosfera de job la o atmosferă complet relaxată. Halbele de bere de pe mese, servietele lăsate neglijent lângă scaunele înalte de bar, fondul sonor al terasei m-au dus cu gândul atunci la jobul ideal, acela de la care te poți detașa, dar în același timp de care ești mulțumit din punct de vedere profesional.



Un simpatic tramvai m-a adus din zona de business către centrul orașului, experiență pe care din nou, am apreciat-o și am mai adăugat o bilă albă orașului. Relaxare, curățenie, bicicliști peste tot care se grăbeau să mă calce la fiecare pas, clădiri uniformizate de mărime medie, dar plăcute la vedere, micuțe magazine alimentare cu oarece specific oriental sunt lucrurile care m-au surprins imediat ce am pătruns în oraș. Poate o să spuneți că acestea se pot găsi și în alte mari orașe europene. Este adevărat, dar am uitat să vă spun că acesta era primul mare oraș occidental pe care îl vizitam.

Zilele următoare, entuziasmul a început să scadă, dar tot eram impresionat de ce vedeam. Am avut noroc să ajung în celebru centru al orașului într-o zi lucrătoare, astfel că nu am fost lovit direct de uriașul val de turiști care se revarsă de obicei pe străzile înguste din această zonă. Dar chiar și cu aglomerația greu de evitat în Amsterdam, sunt câteva locuri unde îți poți trage sufletul. Piața Rembrandt, unde este păcat să nu îți începi ziua cu o cafea la una dintre terase. La câteva străzi distanță ajungeți în Piața Dam unde ai o bună ocazie să te dezmeticești și să te gândești pe ce străzi vrei să o apuci. Dacă te-ai gândit să o iei înspre Piața cu Flori, ai făcut o alegere bună, doar că va trebui să vă continuați plimbarea cu ghivece cu flori carnivore, saci cu bulbi de lalele, cutii de metal cu pământ și semințe, asta doar daca vă considerați un începător în grădinărit sau v-ați gândit la ceva suveniruri inedite pentru cei dragi.

V-ați băut cafeaua, ați cumpărat mult doritele lalele olandeze, poate vă e foame? Nu vă grăbiți. Străbătând străzile centrului de-a lungul canalelor vă puteți întâlni cu diferite restaurante, începând de la cele argentiniene recunoscute pentru celebrele steak-uri și continuând cu cele arăbești, turcești, pizzerii și nu în ultimul rând, poate cele mai vizibile, cele cu specific asiatic amenajate fastuos asemenea unor pagode.

Poate ați simțit un miros înțepător sau un fum înecăcios, nu vă faceți griji. Chiar dacă este dimineață ori seară, amatorii de iarbă, legală aici, sunt la datorie la orice pas în coffeeshop-uri. Și dacă tot sunteți aici, faceți o scurta vizita la unul dintre cele mai celebre, coffeeshop-uri, Dampkring. Veți "respira" puțin din experiența lui Brad Pitt și a lui George Clooney din Ocean 12.

Dar pentru ce mai este cunoscut Amsterdamul? Pentru Red Light District. Trebuie să spun că aveam alte așteptări... Primul contact vizual a fost șocant, primele lampadare roșii pe care le-am văzut, fiind cele din preajma bisericii Oude. Nu știam că zona este destinată anumitor amatori de fetish-uri cu doamne mai corpolente de culoare, dar m-am dezmeticit repede. Dar Red Light District nu este recunoscut degeaba. Pe bună dreptate, plimbându-te pe acele străzi poți întâlni fete atrăgătoare, poate multe dintre ele, din România, dar atmosfera pe care eu am simțit-o acolo este, din păcate, cea de "Piața Obor" adaptată la serviciile de aici....

Amsterdamul înseamnă  mai mult decât acest centru înghesuit și foarte comercial. As include în această categorie și celebrul muzeu Heineken care atrage un număr semnificativ de turiști, care pleacă mulțumiți și fericiți după cele câteva beri incluse în prețul biletului și cu câteva suveniruri simpatice, customizate sau nu.

Dar cred că este foarte important să nu uit despre, poate, una dintre cele mai faine activități, plimbarea cu barca pe canalele orașului. Pentru început, recomand bărcile turistice care oferă un ghid audio și o plimbare care acoperă principalele puncte de atracție. Daca sunteţi un grup mai curajos de 6-8 persoane, vă recomand o bărcuța pe care o puteți închiria si conduce singuri, ferindu-va cu atenţie de bărcile mai mari și mai ignorante, de hidrobicicletele amatorilor ... și de stâlpii de pod.

Uit ceva? Cam da... Pentru o vedere de la înălțime a orașului și o tartă cu fructe, dați o fuga si la ultimul etaj al bibliotecii, situate in apropierea gării ("Bibliotheek"). Daca tot sunteți
în zonă, merită o încercare și muzeul de inovație "Nemo". Dacă nu reușiți să mai dați in mintea copiilor, atunci o să vă facă bine o scurta pauză pe terasa de la ultimul etaj.

După 4 vizite în Amsterdam, în ultimii 4 ani, pot spune fără a vedea modificări majore în oraș că a reușit să mă uimească, să mă lase indiferent, să mă facă să mă reîntorc sau nu.

Ar putea să fie oricând, în orice anotimp, o alegere bună pentru un weekend prelungit sau de ce nu, parte a unui ”Euro-trip” care să cuprindă și alte orașe olandeze sau belgiene, cum ar fi Rotterdam, Maastricht, Delft, Liege.

PS - Cum ajungeți în Amsterdam?
Sunt două companii aeriene care asigură ruta București - Amsterdam, TAROM și KLM.
Dacă reușiți să vă achiziționați biletul din timp (cam cu câteva luni înainte), prețul unui bilet dus-întors având plecare vineri și întoarcere duminică poate ajunge sub 150 EUR.

De asemenea, și Air Serbia oferă prețuri asemănătoare, dar va trebui să aveți o escală de aproximativ o oră în Belgrad.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu