Drumul dintre Borsko Jezero și Belgrad este unul plăcut, mare parte din el, petrecându-ne-o pe autostradă, imediat ce am trecut pe lângă Paracin. În puțin peste 3 ore ajungem în aglomerația belgrădeană, reușim să ne rătăcim pe traseu, dar până la urmă, ajungem cu bine la apartamentul pe care l-am închiriat pentru 3 zile, de data aceasta prin intermediul platformei Airbnb, în simpaticul și vechiul cartier, Dorćol.
Nu avem cum să nu ratăm în prima seară, o scurtă vizită la vechea fortăreață Kalemegdan. Chiar dacă în ultimii 5 ani nu am observat nici o schimbare la aspectul cetății și la parcul ce-o înconjoara, Kalemegdanul încă reușește să-ți ofere câteva clipe de relaxare, oferindu-ți o imagine splendidă asupra orașului vechi și nou, asupra punctului de întâlnire a Dunării și a Savei care ocolește insula Veliko Ratno (care cred că înseamnă insula marelui război). Cetatea Kalemegdan este cu siguranță unul dintre cele mai importante puncte de atracție al Belgradului și nu trebuie ratat chiar dacă ești poate doar într-o scurtă și aglomerată călătorie de business în capitala sârbă.
După câteva zeci de minute de plimbare prin cetate, este păcat să nu-ți potolești setea la una din terasele pietonalului Knez Mihajlova. De-a lungul străzii poți găsi pe lăngă numeroasele ”kafane de oraș” și multe reprezentanțe ale unor case de modă cunoscute, dar și mici tarabe cu suveniruri ori diverse reprezentații live ale unor artiști de ocazie. Ori de câte ori am vizitat Belgradul, strada Knez Mihajlova a reprezentat doar un reper între Kalemegdan si Terazije (o veche piață din centrul Belgradului) și uneori un loc de pauză și hidratare. Poate kafanele transformate în pub-uri occidentale, poate pizza servită în restaurante semi-tradiționale ori poate doar aglomerația constantă mă fac să nu mă opresc foarte mult în această zonă și să caut întotdeauna alternative. Anul acesta am avut puțin ghinion și din cauza ploii care nu prea dorea să ne lase să descoperim Belgradul așa cum ne doream, ne-a făcut să intrăm din pub în pub și din terasă în terasă, astfel încât, la un moment dat chiar glumeam că dacă ne plimbăm pe stradă de la un capăt la altul o sa avem wi-fi constant de la parolele strânse din fiecare local.
Totuși, în prima seară am reușit să evadăm câteva sute de metri mai departe în zona mea preferată a acestui oraș, în adevăratul lor centru vechi, Skadarlija. Belgrădenii au reușit să păstreze această mică străduța cât mai aproape de înfățișarea pe care o avea în vremurile ei de glorie. Astfel, o mulțime de kafane pitorești te așteaptă într-un decor original cu mâncarea tradițional sârbească și cu muzică live frumos interpretată de către vestiții tamburași. Am ales de această data, ”Dva Jelena” pentru terasa spațioasă și pentru atmosfera veselă de acolo. Nu ne-a părut rău pentru că am putut degusta o delicioasă bela vešalica asortată cu o salată neglijabilă, un pahar de rakija pentru a lupta cu vremea urâtă de afară și am stins cu bere Lav. Dacă în zona Timocului poate ne așteptam să mai fim întâmpinați în românește din cauza distanței mici, în centrul Belgradului am fost plăcut impresionați când chelnerul, la auzul veștii că suntem români, ne-a întrebat amuzat ”Șciți rumânește?”. Dacă tot am lăudat mâncarea și băutura, nu trebuie să uităm nici de ambianța muzicală. O simpatică trupă de tamburași au reușit să ne facă seara mai frumoasă cu melodii vechi sârbești, unele din repertoriul celebrului "Cune" Gojković, Tozovac ori chiar și din al mai ”tinerilor” Miroslav Ilić sau Šaban Šaulić.
Ne retragem mai târziu spre casă, obosiți din cauza drumului dar și încântați că am putut gusta pentru câteva ore, boemia Belgradului.
Dimineața următoare ne oferă doar puțină răcoare și o vreme cam ploioasă care nu ne entuziasmează prea mult să descoperim și alte locuri interesante din Belgrad. Facem un plan și ne propunem să vizităm Muzeul Nikola Tesla, grandioasa biserică Sf. Sava și Muzeul de Istorie al Iugoslaviei. Am reușit să ajungem la muzeul celebrului inventator, dar n-am izbutit să prindem în timp util un grup organizat însoțit de ghid, iar sfatul primit a fost să ne întoarcem în câteva ore. N-am reușit, dar sperăm că poate la următoarea vizită o să încercăm să ne sincronizăm.
Fiind nu foarte departe, ne abatem puțin și vizităm impresionanta biserică Sfântul Sava aflată într-o veșnică construcție, nu înainte de a-i mai face o poză eroului sârb, Karađorđe.
Din dorința de a descoperi în mod involuntar Belgradul, decidem să mergem pe jos până la Muzeul de Istorie. Am trecut prin prăfuita gară belgrădeană, pe lângă fostul Minister al Apărării, rămas o ruină pentru a aduce aminte de bombardamentele din 1999 ale NATO și ne-am îndreptat spre muzeu de-a lungul unei străzi cu câteva ambasade, strada Kneza Miloša. Grăbiți de amenințarea ploii, trecem repede unul dintre numeroasele poduri ale Belgradului, dar ne oprim totuși la un cochet restauranta, La Costa, unde ne pregătim sufletește pentru vizita la mult mai sobrul muzeu de istorie. Reușim să ne revigorăm cu o bere sârbească, înfruntăm ploaia prin Hyde Park și iată-ne în fața unui muzeu, cu arătare de construcție comunistă. Intrăm în muzeu, dar pe măsură ce înaintăm prin culoarele generoase și austere, începem să regretăm decizia luată. Nu mă așteptam la prea mult ”entertainment” din partea unui muzeu de istorie, dar nu mă așteptam nici la un muzeu închinat realizărilor lui Tito. Sunt numeroase filme care înfățisează evenimente istorice importante, documente la fel de reprezentative, dar ... prea mult Tito. Foarte posibil că am ratat o parte din muzeu, probabil cea mai importantă, mausoleul maresalului.
Ne-am încumetat să ieșim prin ploaia din ce în ce mai ”agresivă” pănă ce am ajuns aproape de bulevardul Kneza Aleksandra Karađorđevića, unde la vederea unei case ce părea transformată în bar ("Treehouse"), am decis că este un moment potrivit de pauză, sau măcar să sperăm că o să mai treacă ploaia. Am intrat într-o verandă a unei case, în care se găseau câteva fotolii de răchita, cărți, reviste, o simpatică pisică și încercăm să ne hotărâm ce am dori din austerul meniu. Plouați până la piele, cafeaua este prima alegere, dar văzând în bar căteva sticle neetichetate, ne facem curaj și comandăm și un pahar de licoare magică sârbească, binecunoscuta Šljivovica. Modul de servire a fost unul destul de informal, până şi drumul spre baie trecând prin nişte camere obişnuite posibil locuite. După ce am plecat de acolo, făcând puţin "research" am descoperit că este un centru cultural, după părerea mea, puţin mai neconvenţional. Personal, mi s-a părut un loc în contrast cu zona în care se află, lăngă un muzeu în care realizările comunismului sunt apreciate, între stadioanele celor două mari rivale, Partizan şi Crvena Zvezda ("Steaua Roşie").
Cu puţin ajutor din partea chelnerului, plecăm din cartierul Dedinje, folosim pentru prima dată în această excursie transportul în comun şi ne întoarcem în zona centrală, unde ne petrecem seara prin câteva pub-uri sau restaurante. Acum nu prea are rost să le enumăr pentru că niciunul nu m-a atras în mod special.
Cam asta este povestea din scurta vizită în Belgrad din 2014. Drumul spre casă a fost unul clasic prin Pozarevac, trecem în fugă prin ruinele cetăţii Golubac şi ne abatem puţin în drumul spre vamă, dând o fugă din nou la Kafanica Elite, din Kladovo pentru o delicioasă pljeskavica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu